SC Alsoftware SRL

Integrare hardware-software

Sisteme de detectie si semnalizare incendiu

Fie că ne referim la persoane sau bunuri, securitatea trebuie să fie pe primul loc.

După mai multe etape de inovare și îmbunătățire, soluțiile pentru detecție și avertizare la incendiu propuse de noi urmăresc diminuarea riscurilor în caz de incendiu.

Instalațiile de detecție și avertizare sunt configurate în funcție de specificitățile fiecărui obiectiv în parte, proiectantul luând în considerație și eventuala integrare cu alte instalații care funcționează în același obiectiv.

Centralele de detecție și avertizare la incendiu, de la cele destinate obiectivelor de mici dimensiuni, până la cele mari, adresabile, cu procesare distribuită, incluzând mai multe noduri în rețea și mii de elemente adresabile, folosesc în principiu următoarele tipuri de dispozitive:

– Detectoare de fum, punctuale sau liniare;

– Dispozitive de detecție prin aspirație;

– Detectoare de temperatură sau gradient de temperatură;

– Module de intrare-ieșire pentru interfațarea cu alte tipuri de dispozitive sau instalații;

– Detectoare de flacără;

– Detectoare multicriteriale;

– Dispozitive de avertizare optică și/sau sonoră;

– declanșatoare manuale;

– detectoare de gaze.

În funcție de natura obiectivului, instalație de detecție se va completa/integra cu instalații de avertizare publică prin mesaje vocale diferențiate, oprirea instalațiilor de ventilație, obturarea prin clapete a circulației gazelor pe tubulatură, delestarea alimentării circuitelor aflate sub tensiune, declanșarea procedurilor automate de stingere sau desfumare, comunicarea la distanță a evenimentelor.

Cum fiecarui obiectiv îi sunt asociate cerințe specifice de securitate, proiectantul va alege soluția optimă pentru atingerea obiectivului și minimizarea riscurilor în caz de incendiu.